Sunday, 1 May 2011

Democratia a fost anulata: 79% din proiectele legislative adoptate au fost initiate de puterea executiva

Separarea puterilor reprezinta, pentru orice stat democratic din lume, o garantie a democratiei acelui stat. Orice elev de clasa a VII–a invata astazi, in abc-ul manualelor de educatie civica, urmatoarele:

“Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale (conform Constituţiei României din 2003) Conform prevederilor constituţionale, atributele statului sunt realizate de cele trei puteri ale sale astfel:
a) puterea legislativă, înfăptuită de către Parlament cu cele două camere: Senatul şi Camera Deputaţilor;
b) puterea executivă, exercitată de Preşedinte, Guvern, ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi organele administraţiei publice locale;
c) puterea judecătorească, realizată de către instanţele judecătoreşti: judecătorii, tribunale, curţi de apel, Curtea Supremă de Justiţie.
Aceste puteri trebuie sa actioneze independent fara a-si incurca treburile unul cu altul”


Si totusi, ce se intampla astazi in Romania? 79% din proiectele legislative adoptate de Parlament au fost, intre 2008 si 2011, deci in actuala legislatura, initiate de guvern, deci de puterea executiva. (Statistica a Institutului pentru Politici Publice) Incalcand grav Constitutia.

Avand in vedere ca guvernul nu este altceva decat o unealta a presedintiei, la fel ca si parlamentarii puterii, putem spune, avand la baza aceste statistici, ca in Romania democratia a fost anulata. Pentru Traian Basescu si cei care il servesc, Parlamentul nu mai reprezinta decat ceea ce insemna pe vremea comunismului Marea Adunare Nationala. O institutie de fatada. De aceea o vrea si redusa, cu o singura camera.

Nu inteleg cum societatea civila, intelectualii acestei tari, permit asa ceva. Pentru mine, cei care nu iau atitudine, din indiferenta, din lene, sau mai stiu eu din ce alte motive, nu sunt cu nimic mai buni decat cei care lucreaza direct pentru Traian Basescu. Putem sa mai vorbim despre vreo reforma in aceasta tara, cand lucrurile stau de la bun inceput asa? "Reforma" lui Traian Basescu ne-a intors cu 21 de ani in urma.