De ce ajung sa detest?

by Ivydesign

Suntem amestec de generaţii, de percepţii. Suntem adepţi ai schimbării sau conservatori.

Suntem îndeajuns de încăpăţânaţi (şi limitaţi, cel mai probabil) să credem că avem întotdeauna dreptate.

Viziunea de ansamblu lipseşte în majoritatea cazurilor din simplu fapt că indivizii care deţin această capacitate refuză să vorbească. Societatea, în genere, devine mult prea plictisitoare. Oamenii, prea mediocrii. Inteligenţa lor nu se poate păta cu subiectele de actual, pentru simplu fapt că sunt mult prea josnice.

Între timp, se ridică o mare masă de cetăţeni. Mai mult sau mai puţin influenţabili, formează o imagine de groază a unui stat, pe care nimeni nu se luptă să o dărâme. Totuşi, îi vedem pe stradă, şi au mereu aceeaşi replică „Aşa-i la noi, domle! Mi-e scârbă!”

Cuvinte ca responsabilitate sau implicare apar în vocabularul lor în momentul în care vine vorba de propria persoană, în cercuri numai de ei aprobate, în medii în care se prevede un anumit nivel al IQ-ului. Este şi asta o imagine de ansamblu.

În toată inteligenţa considerată că o deţin, nu realizează că dau dovadă de acelaşi nivel de tâmpenie ca şi restul. Berea din faţa blocului, discuţiile din faţa porţii, se poartă (cel mai probabil) într-un restaurant, într-o cafenea, pe Internet.

Elementele pe care le văd ca extraordinare, sunt puţin menţionate (şi atunci cu revoltă), însă extrem de puţin promovate.

Implicarea este tot 0. Atunci, cu ce diferă? Poate doar în ceva mai multă educaţie şi demnitate. E ok. Dar în lipsa de reacţie nu suntem exact la fel de vinovaţi?

De aceea se ajunge la expresii ca „lipsa de societate civilă în România”, „România tăcută”..

De aceea ajung să detest indivizii care cred că „orice mişcare fără un rezultat imediat şi vizibil este inutilă, mai bine stai cuminte acasă”.

De aceea am coborât la acest nivel – pentru că ne aşteptăm la modificări extraordinare imediate, în loc să evoluăm în câţiva paşi mai mici, dar siguri, spre o oarecare idee de democraţie care necesită a fi menţinută.

Imaginea pe care o vedem acum, nu ne reprezintă. Este a lor. Nesimţirea , le aparţine. Ipocrizia, e a noastră.