Adrian Stoica: Azilul Basescu

Ne-am obişnuit ca, atunci când ne trezim, să dăm cu ochii de zidul scorojit al blocului vecin.
Ne-am obişnuit să plătim o grămadă de bani pentru privilegiul de a tremura în locuinţe ori de câte ori cad doi fulgi de nea.
Ne-am obişnuit cu oraşele noastre posomorâte, cu străzile lor cenuşii şi murdare.
Ne-am obişnuit cu urâtul, cu kitsch-ul, cu proasta creştere, cu obrăznicia, cu lipsa de igienă. Ne-am obişnuit cu cerşetorii, cu spălătorii de parbrize, cu câinii comunitari.
Ne-am obişnuit cu boschetarii şi şuţii.
Ne-am obişnuit să vorbim de mii de kilometri de autostrăzi moderne, dar să mergem pe aceleaşi străzi mizerabile, cu aceleaşi cratere rânjinde, şi unde singura lege care se aplică este prioritatea de şmecher.
Ne-am obişnuit cu gândul că numele România rimează cu: prostia, mârlănia, şmecheria, hoţia, lenevia, dar nu rimează deloc cu speranţa, entuziasmul, responsabilitatea, competenţa, respectul, buna cuviinţă.
Ne-am obişnuit să minţim şi să fim minţiţi.
Ne-am obişnuit să furăm şi să fim furaţi.
Ne-am obişnuit să înjurăm şi să fim înjuraţi.
Ne-am obişnuit cu chiulul si nemunca : cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte. Ne-am învăţat să facem haz de necaz, să luăm la mişto pe toţi şi pe toate.
Ne-am obişnuit cu feţele pământii, lipsite de speranţă şi încredere, bolnăvicioase, ale oamenilor pe care îi întâlnim pe stradă, în metrou, la serviciu. Şi noi purtăm astfel de faţă, şi noi începem să purtăm stigmatul deznădejdii, al resemnării, lipsa de expresie a celui pe cale să-şi piardă minţile, sau agresivitatea şi nesimţirea celui pentru care reperele morale nu există. Ne-am obişnuit să fim foarte atenţi la capra vecinului şi, la nevoie, să o otrăvim dacă se încăpăţânează să nu moară.
Ne-am obişnuit să fim obiectivi şi critici. Ştim că expresiile pe care le utilizăm sunt reflectarea personalităţii noastre şi, cu cât cuvântul e mai apăsat şi înjurătura mai vârtoasă, cu atât avem o personalitate mai conturată. Referinţa, din trei în trei cuvinte, la o anumită parte anatomică mai puţin expusă vederii, este obligatorie, altfel lumea ar putea crede că nu avem. Ne formulăm criticile în cuvinte simple, dar pline de miez şi puternic moralizatoare, suntem direcţi şi sugestivi.
Ne-am obişnuit să mimăm. Mimăm buna-cuviinţă, educaţia, competenţa, buna-credinţă, mimăm tot ceea ce am putea mima, ca să ne fie bine.
Ne facem că ne pasă. Adevărul e că ni se rupe …
Gândirea e un viciu, inteligenţa un păcat. Suntem curaţi şi sinceri doar atunci când ascultăm sfaturile altora mai isteţi ca noi, cum ar fi:



Nu mai gândim, o face Guţă pentru noi. De ce am face-o? Văzând, simţind, gândind, suferim. Dacă nu mai vedem mizeria din jurul nostru, e ca şi când nu ar mai exista. Când nu mai gândim, orice înjurătură o putem considera declaraţie de dragoste.
Dar, ne-văzând, ne-simţind, ne-gândind, mai trăim noi, oare ? Sau, suntem, oare, ţinuţi în viaţă de aparate ? De aparatul de partid, de cel propagandistic, de alte aparate …
Cum toate acestea trebuiau să poarte un nume, le-am spus azilul Băsescu.
Când intri într-un azil, o faci cu conştiinţa clară că, de acolo nu mai ai cum să ieşi. Într-un azil intri nu ca să „te faci bine”, ci ca să îţi trăieşti puţin „mai bine” ultimele clipe, ultimii ani. Sau, aparent mai bine.
În 2004, Băsescu ne promitea că vom trăi mai bine. Trăim, oare, mai bine? Nu, dar nu ne mai pasă. Suntem anesteziaţi, suntem sedaţi, am devenit, deja, roboţii, androizii pe care orice dictator şi-i doreşte.
În azilul Băsescu se lasă seara, în curând se va da stingerea. Unii mai joacă sau mai mănâncă grătare, de „bucuria realegerii”, alţii se pregătesc să iasă în stradă, câte unul mai înebuneşte, altul se sinucide, asta e viaţa. Somn uşor, România!
Nu, nu somn uşor, România! România, trezeşte-te, nu somn uşor!
Eu am decis: nu voi dormi! România mea nu e azilul Băsescu. Dacă va fi să înebunesc, va fi de nesomn, nu de prea multă adormire. Dacă tu vrei să dormi, e treaba ta, dar eu o să îţi strig, în permanenţă, în ureche: NU. Nu lui Băsescu, nu impocriziei, nu demagogiei, nu populismului, nu sărăcirii, nu somnului raţiunii. Şi cine ştie, poate că, într-o zi, vei dori să spui şi tu aceleaşi lucruri.

(Postarea lui Adrian... AICI)

Ionut Iancu: Manifest violet impotriva unui presedinte cenusiu

Azi, 28 ianuarie 2010, la initiativa dragei mele Lilick, toti cei afiliati grupului "No Basescu Day" posteaza, fiecare in propriul sau fel, manifeste de promovare a evenimentului de pe 2 Aprilie 2010.

Eu vreau sa va spun domnule Basescu, ce este pentru mine un Presedinte:

- este repezentantul meu in lume, este cel care vorbeste in numele meu si care oriunde merge si orice face este asociat cu 22 de milioane de oameni...eu nu vreau ca un Mailat al politicii dambovitene sa ma reprezinte: un betiv, un agramat, un personaj obscur ce apeleaza la vrajitoare si diverse flacari ca sa ramana in varful politicii autohtone.
- este omul care trebuie sa aiba statura politica a lui Coposu si stilul de gentleman al lui Ratiu. Dumneavoastra mai sus de Boc si de docolteul generos al Durduliei Udrea nu vedeti.
-este comandantul suprem al armatei, cel in care imi pun increderea sa ma apere prin deciziile sale militare..ori dumneavoastra nu faceti altceva decat sa stati la popota cu reviste porno si alcool din belsug.
- este omul, am invatat din filmele americane, pentru care orice cetatean ar trebui sa isi dea viata...pentru ca este Presedintele...ori la noi 5 milioane de romani va injura ca pe ultima carpa, iar alti 5 milioane va ling pe toate fetelele,doar doar vor auzi hahaitul dumneavoastra incantator.

Privind la toate acestea domnule Traian Basescu, va declar pierdut si nul din functia de Presedinte al meu si va anunt ca pe data de 2 Aprilie 2010, alaturi de sute de oameni care aici in online ni s-au alaturat, va voi spune cu drag: TU NU ESTI PRESEDINTELE MEU !



Postarea lui Ionut... AICI)

Flavius Obeadă: Toate zilele Prim-preşedintelui de partid şi de stat

De vreo cinci ani eu unul nu am preşedinte. Şi cum sunt bine antrenat, mă pregătesc să nu am nici în următorii cinci ani. O vreme chestia asta m-a revoltat, acum frustrarea mi-a devenit sictir, aşa cum am mai zis pe ici şi colo. Şi găsesc că sictirul îmi este chiar confortabil şi e singurul mod de a… pozitiva lucrurile. Pînă la urmă, mă gîndesc: şi dacă aş fi avut un preşedinte al meu ce ar fi fost, cum ar fi fost? Aş mai fi avut parte de voluptăţile exerciţiilor stilistice ale acestui sictir? Aş fi fost doar un simplu cetăţean satisfăcut mulţumindu-mă că mă simt reprezentat, că am un orizont de aşteptare, că nu mi-e silă să privesc spre nişte personaje care mă mint, mă fură, mă înşală, îmi sfidează inteligenţa şi morala prin a-mi vinde incompetenţa drept răsunătoare realizări iar criza drept scuză a impotenţei. Şi nu aş fi trăit cu senzaţia de existenţă sacrificată la dispoziţia unor vătafi grobieni… Aş fi fost mai puţin ironic şi… pamfletar şi mi-ar fi fost mai greu să mă dau… naiv. O, ce plictiseală, normalitatea!
Împrumut din “Dilema veche” o vorbă care mi-a plăcut, de-a lui George William Curtis: “Ţara cuiva nu este o anumită suprafaţă de pămînt, cu munţi, rîuri şi păşuni, ci este un principiu.” Da, ţara mea este un principiu inutil de definit şi este alta decît republica oranj instaurată de o populaţie rămasă la crizele pubertăţii, a cărei singură unitate de măsură este păşunea. Da, la mine în fiecare zi este “No Băsescu Day“, nu-mi place portocaliul vestelor celor de la salubritate şi mă dau în vînt după violet şi violete! La mine toate zilele sunt noi zile ale Prim-preşedintelui de partid şi de stat!



(Pentru a urmari toate link-urile la care face trimitere Flavius intrati AICI)

Emilian Avrămescu: No Basescu day

Ca susţinător al mişcării NO BĂSESCU DAY, reiau un articol publicat la 7 decembrie 2009.

L-am întrebat pe unul dintre cei care au declarat că au votat cu Băsescu de ce a facut-o. "Pentru că e marinar, ca mine" - acesta a fost răspunsul. Cred că îmi explic în mare măsura succesul lui Băsescu. E clar că mulţi, foarte mulţi români, prea mulţi se identifică, iată, cu Băsescu. El e ca ei sau ei sunt ca el, nu mai contează. Într-un fel, suntem ceea ce votăm. Pentru că, oare, ce altceva este un preşedinte decât reprezentarea, proiecţia poporului său? Portretul robot al poporului român este astăzi Traian Băsescu. Să nu ne pară rău. Ăştia suntem. Atât putem. Acesta este chipul pe care oglinda istoriei îl reflectă pentru noi. Dacă nu ne este ruşine cu ceea ce vedem, înseamnă că ne place. Păcat! Măcar de-am avea grijă să nu spargem oglinda...

(Posatrea... pe blogul Sinvlex)

George Serban: Din solidaritate cu prietenii mei

Marturisesc ca, din vina mea, fiind doar tangent cu blogosfera, o perioada de timp, nu am inteles exact miezul actiunii violet din 2 aprilie, impotriva lui Basescu. Dar am vazut ca toti prietenii mei, bloggeri, sunt implicati in aceasta miscare non-violenta si cromatica. Pentru ca sunt solidar cu ei, pentru ca orice actiune de salubrizare a Romaniei, prin urmare si impotriva lui Basescu, imi pica la fel de bine ca o mancare de andive pregatita meserias, adica imi aduce buna dispozitie, cel putin pentru o zi, am decis sa ma alatur acestui demers. Spre deosebire de prietenii mei, prin sursele pe care le am, ma aflu in posesia celei mai recente fotografii a lui Traian Basescu. Pentru cei interesati, o comercializez pentru 0,10 lei (tva, inclus)!






(Postarea lui George AICI)

Atitudini: NO BASESCU DAY – 02.04.2010

Păi să o luăm în ordine istorică…

Întâi, s-au întâmplat câteva chestii bune şi frumoase:

Charlemagne (anul 742)
Hans Christian Andersen (anul 1805)
Giovanni Giacomo Casanova (anul 1725) (măcar din perspectiva piesei de teatru pe aceeaşi temă)
Max Ernst (anul 1891)
Léon Gambetta (anul 1838)
Émile Zola (anul 1840)
Apoi, s-au mai întâmplat câteva chestii nasoale:

Baldwin I (anul 1118)
Ferdinand III (anul 1657)
Honoré-Gabriel Riqueti, count de Mirabeau (anul 1791)
Samuel F. B. Morse (anul 1872)
Georges Pompidou (anul 1974)
Zhang Daqian (anul 1983)
John Paul II (anul 2005)
Din păcate, pentru românii de azi (şi mă refer la ăia din România nu la cei care trăiesc mioritic doar în concediu) un alt eveniment îi afectează mult mai profund. Acel eveniment, fiind tot unul mioritic, nu a reuşit să crească în notorietate dincolo de graniţele spaţiului care l-a creat.

Tot din păcate, lipsa de notorietate în lume este compensată cu prea multă notorietate aici, în România.

Acel eveniment se referă la primul strigăt prin care Băsescu a reuşit să atragă atenţia asupra lui. Şi eu, împreună cu mulţi alţii care am fi preferat ca azi să ne deranjeze poate zgomotul autostrăzilor în locul hă-hă-itului dogit pe care îl auzim dinspre Cotroceni, aniversăm acel eveniment prin declararea lui doi aprilie 2010 ca “No Băsescu Day” pe teritoriul României.

Nu îmi fac mari speranţe… La fel cum sunt sigur că nu salvez planeta atunci când arunc hârtiile la hărtii, sticla la sticlă sau refuz o pungă în plus în piaţă…

Dar asta nu înseamnă şi că Tanti SPERANŢA a murit! NU! Trăieşte bine merci pe No Băsescu Day, pe blogul lui Lilick sau Theodora, Ghilotina sau Ionuţ, Victor sau Octav, Vania sau [D][S][N], Alex şi mulţi alţii care, chiar dacă nu sunt trecuţi aici nu înseamnă că nu există…

(Postarea de mai sus poate fi citit si AICI)

Elisa: No Basescu Day

“Vreau să înveţe fiecare român ce înseamnă să îţi iubeşti ţara” (Băsescu la mormântul poetului)

O spune lăcrimând cum ne-a învăţat până acum.Da.Ne-a învăţat multe acest impostor din fruntea ţării.Unii s-au prins foarte repede şi practică învăţăturile lui cu succes.Una dintre ele şi cea mai importantă învăţătură este NEMUNCA.De unde ştiu eu asta?De la televizor când repetarea accidentelor feroviare se încheie fie cu oprirea circulaţiei zeci de ore fie prin întreruperea circulaţiei pe anumite rute luni şi chiar ani de zile.Oamenii s-au şmecherit.Ori nu-şi mai ascultă şefii fiindcă nu-i respectă pe aceştia din motive întemeiate(şefii nu le sunt superiori în fapt ci numai în formă) fie ştiu că şi aşa nu o să păţească nimic dacă nu ies să rezolve imediat problemele care s-au produs. Mă întreb:NEMUNCA este oare un semn de iubire de ţara?

Sub conducerea lui Băsescu în ultimii cinci ani s-au înmulţit exponenţial actele de nerespectarea legii.De unde ştiu?Da la televizor.Nu mai dau exemple şi nu dezvolt ci doar mă întreb:NERESPECATREA LEGII este un semn de iubire de ţară?

Sub conducerea lui Băsescu se fac arestări de imagine cu surle şi trâmbiţe în numele combaterii corupţiei.Ca la revoluţie ,când pe o uşă se aduceau teroriştii şi pe alta li se dădea drmul ,astfel că, în final, am rămas cu efectele terorii dar fără terorişti,tot aşa acum suntem martorii şi victimele corupţiei la nivel înalt însă fără corupţi.Să fii corupt este un semn că-ţi iubeşti ţara?

Stimaţi cetăţeni vreau să vă spun ce cred eu că înseamnă să-ţi iubeşti ţara.

Înseamnă să-ţi faci treaba la lucrul pentru care eşti angajat, cu pricepere şi cu efecte benefice în sectorasul acela mic al tău,al fiecăruia dintre noi.Şi s-o faci cu mare responsabilitate, fie că eşti în fruntea ţării, fie că eşti angajat la banda pe care vin rulmenţii. Înseamnă să-ţi pese când vezi nereguli şi să acţionezi.Asta este ,să acţionezi,să nu fii indiferent să nu laşi în urma ta lucruri care se vor strica lamentabil după doar două îngheţuri şi trei dezgheţuri.Să- ţi iubeşti ţara înseamnă să faci ca ea,ţara ,să prospere,oamenii să fie mulţumiţi de trăinicia lucrurilor făcute iar străinii să nu ne ocolească.Să-ţi iubeşti ţara înseamnă să fii responsabil pentru fiecare gest al tău în spaţiul public şi să lăcrimezi doar când, uitându-te la o premiere cu urcarea pe podium a conaţionalilor tăi ,se cântă imnul ţării tale.

Băsescu vrea să ne înveţe să plângem când vine vorba de România.Da,plângem în sinea noastră îngrijoraţi de faptul că tot ceea ce exprimă acest om, cu putere aberantă asupra oamenilor, se întinde ca un cancer cuprinzând toate organele vitale ale ţării .

Spuneţi nu metodelor”artistice” şi populiste ale lui Băsescu,spuneţi NO BĂSESCU DAY! Pe 2 aprilie.Semnul este violet.

(Postarea Elisei... AICI)

In apararea Constitutiei...

Intrerup putin seria postarilor de la apelul simultan din 28.01. Asta pentru a va anunta ca ieri, in toata Italia, 200.000 de persoane au manifestat pasnic in mai multe orase, in apararea Constitutiei grav si des incalcate de catre Silvio Berlusconi. Aceasta actiune face parte din sirul celor initiate de "violeti" si incepute pe 5 decembrie 2009 cu "No Berlusconi Day". Mai jos, o poza de la unul dintre mitingurile de ieri, si un clip care arata cum au fost pregatite iesirile in strada.

Neamtu': No Basescu Day

Stau aseara si ma gandesc: tot aud oamenii injurand conducerea. Pe la TV, pe la Radio, prin ziare , colturi de bloc, ascunsi prin scari…

Ma, libertatea de expresie, libertatea opiniei, ok, da’ de ce naiba nu mergeti la Bucuresti, sa zbierati in fata Guvernului? De ce trebuie sa ne ascundem, ca sa vorbim? Nu am trecut deja de perioada asta?

Eu traiesc cu o impresie, fixa. In ‘89, Romania a profitat de faptul ca PCR-ul a strans oamenii la mitingul din Bucuresti. In Timisoara, deja, oamenii spusesera ce aveau de spus. Restul tarii n-a inteles foarte bine despre ce era vorba, plus ca e mult mai relaxan sa te uiti la TV si sa comentezi, in soapta, asa cum ai fost obisnuit. Deci, zic, bafta noastra este ca oamenii au fost adunati, la un loc, si asa s-a petrecut Revolutia.

Ca, altfel, nu-mi imaginez cum se poate ca timp de 20 de ani, oamenii sa se adune, in numar relativ mic fata de ‘89 si, dupa toate protestele, sa avem ACEIASI guvernanti comunisti!

Cum se poate ca, dupa 20 de ani, sa o ducem – ca nivel de trai – aproape la fel?

De aceea sustin No Basescu Day. Pe 2 aprilie 2010. Pentru ca trebuie un protest serios. Unul care sa ii faca sa gandeasca mai mult si mai bine. Unul care sa le arate ca hotia, influenta si coruptia nu-si mai au locul aici. Nu a lor, cel putin, ci, probabil, a celor care le vor lua locul. Nu s-a inventat politicianul cinstit, cum nici popa care sa lucreze din credinta nu exista. Dar sustin No Basescu Day, pentru ca vreau o schimbare. Ce avem acum, nu ma satisface absolut deloc. 0%.

Stiu ca vor fi voci care o sa ma intrebe ‘da’ cu ailalti o sa fie mai bine?’ Eu de unde sa stiu? Om trai si om vedea. Dar prefer un rau mai mic, totusi. Am spus si in emisiune ca Guvernul acesta este – de departe – guvernul care lupta cel mai mult IMPOTRIVA oamenilor care l-a pus in functie. Asta trebuie sa se schimbe, ca sa putem trai. Deja nu mai vorbim de ‘nu ne ajung banii, pensiile sunt mici, s-a vandut tara etc’ Este vorba ca NU SE MAI POATE TRAI! Este vorba de supravietuire! Oamenii tind sa faca tot felul de chestii bizare ca sa supravietuiasca. Insa noua ne mor batranii in case, de foame, de frig, fara medicamentele pe care nu si le permit. Deja aceasta conducere ne omoara. Eu vreau sa traiesc. Nu bine. Doar sa traiesc.

(De pe blogul Gura la ureche)

Ioana Dudulean: No Basescu Day

Presedintele tarii ar trebui sa promoveze bunul-simt si respectul.
basescu injura si hahaie.
Presedintele tarii ar trebui sa sprijine cultura.
basescu apare la televiziuni manelistice.
Presedintele tarii ar trebui sa faca parte dintr-o elita.
basescu sta in preajma interlopilor.
Presedintele tarii ar trebui sa fie transparent in tot ceea ce face.
basescu a fost implicat in afaceri dintre cele mai dubioase.
Presedintele tarii ar trebui sa fie un model.
basescu nu este un model.
Presedintele tarii ar trebui sa ma reprezinte.
basescu nu ma reprezinta.
Atunci eu ii spun NU!

Ce inseamna aceasta miscare? NO basescu DAY reprezinta:
- modul nostru de a spune ca nu am renuntat
- modul nostru de a arata ca a fi cetatean al unei tari nu se limiteaza doar la a vota
- modul nostru de a lupta pentru drepturile noastre
- modul nostru de a ne exprima liber
- modul nostru de a protesta impotriva incompententei

Am repetat “al nostru” ptr ca doar impreuna cred ca vom putea reusi in aceasta initiativa. Conteaza prea putin numarul celor care vor participa pe 2 aprilie. De fapt, tot ce conteaza este miscarea in sine si mesajul transmis.
Poate la nivel cat se poate de pragmatic, miscarea nu pare sa aiba o finalitate. Dar eu cred in aceasta miscare! Asa cum cred si in ceea ce scriu. De cand m-am alaturat protestului, m-au intrebat diverse persoane (fara blog) ce reprezinta ea. Dupa explicatia de rigoare, reactia lor a fost de incantare ca exista asa ceva. Cred ca acesta este adevaratul rol al miscarii. Cred ca aceasta miscare ii poate reprezenta si pe ei, pe cei care ar vrea sa-si exprime nemultumirile, insa nu stiu unde si cum sa o faca. Le aratam ca nu sunt singuri. Cred ca ea poate fi vocea celor 5 milioane de romani ce au constietizat molima basesciana.

I-am spus NU lui basescu in 6 decembrie si ii voi mai spune si pe 2 aprilie. Si mai important e sa continuam sa-i spunem NU si dupa aceea. Sau mai bine un da (ca sa mai pastram o doza de optimism in noi)… “DA, poti sa pleci!”

Basescu nu a fost, nu este si nu va fi presedintele meu!

Ne vedem pe 2? E musai in violet!

(Gasiti postarea Ioanei AICI)