Alexandra Cel Mare: “Dieta” FMI – Adevarul care DOARE

De cand Romania a contractat imprumutul de la FMI, mi-am pus foarte des intrebarea: Care vor fi consecintele REALE pe care noi ca si cetateni vom fi nevoiti sa le suportam in viitor? Avand suficiente cunostiinte economice pentru a sti ca interventiile si masurile implementate de FMI in tarile aflate in criza de lichiditati, nu au dus de fiecare data la un rezultat economic pozitiv, temerile mele au crescut. Motivul? Pachetul de masuri la care se obliga orice stat, in urma unui imprumut de la o asemenea institutie, nu este adaptat realitatii economice specifice fiecareia. Este ca si cum ai incerca sa vinzi acelasi produs la nivel global, fara sa tii cont de diferentele culturale sau economice unice fiecarei natiuni in parte. FMI-ul nu obisnuieste sa faca uz de un proces de armonizare (intalnit in Marketing-ul International) care ar adapta acest pachet de masuri nevoilor financiare specifice, ci prefera sa le impuna indiferent de consecinte. Astfel, majoritatea tarilor care au contractat imprumuturi FMI, in loc sa-si readuca economia pe linia de plutire, se trezeau intr-o situatie si mai dramatica decat inainte: “In aproape toate cazurile in care au fost aplicate, strategiile F.M.I. au agravat declinul” (“Mecanismele Globalizarii” – Joseph E. Stiglitz (laureat al Premiului Nobel pentru Economie))
Revenind la Romania, Guvernul Boc a indatorat Poporul Roman, a luat imprumuturi de la FMI si de la alte banci straine de aproximativ 30 miliarde de euro. Sigur, cifrele nu iau in calcul imprumuturile ulterioare, ci numai serviciul datoriei publice cunoscute pana in prezent, conform datelor de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice. Cu toate ca s-a recurs la aceasta indatorare externa, vistieria Statului este goala.







(Sursa: Ministerul Finantelor Publice)

Ultimii 20 de ani au facut din Romania o tinta usoara pentru FMI si bancile straine. Contractarea de uriase imprumuturi externe, dublate de obligatia statului fata de strategiile impuse de FMI, conduc la pierderea suveranitatii Romaniei. Imprumurile mari, nu fac decat sa sporeasca si mai mult sansele unei crize care intr-un final este suportata tot de catre cetatean. Toate riscurile care implica abordarea unei asemenea strategii economoco-financiare, se vor rasfrange tot asupra noastra, a tuturor. Plata datoriilor externe va sacrifica inevitabil dezvoltarea economica si nivelul de trai al populatiei, precum si programele din sectorul educatiei si sanatatii. Ce ne astepata in viitor? Oficial, nu ni se spune mai nimic. Neoficial, insa, ar trebui sa fim constienti de faptul ca in 2010 trebuie sa rambursam aproximativ 90%, din datoria externa! Cum se va umple pusculita goala a statului si visteria Bancii Nationale suficient de mult pentru a putea sustine aceasta plata? Din doua surse:

Din buzunarul CONTRIBUABILULUI – printr-o crestere exploziva a taxelor, impozitelor si accizelor.
Prin contractarea de noi imprumuturi de la bancile straine carora inca nu le-am trecut pragul sau altele dispuse sa ne crediteze (practicand dobanzi uriase). Pasul 2 este deja pus in miscare de actuala guveranare, Finanţele au luat de pe piaţa internă 1,4 miliarde de euro, cel mai mare împrumut din istoria postdecembristă a României, fără a lua în calcul acordurile cu instituţiile financiare. Împrumutul echivalează cu 1,2% din PIB, bani care vor trebui plătiţi într-un an. Cum posibilităţile de redresare a încasărilor statului sunt aproape nule, înseamnă că şi acest împrumut va fi achitat tot prin intermediul altuia nou, adică datorie în creştere.
Într-adevăr, în 2007, datoria publică era de 3,1 miliarde de euro, iar după un an ajunsese la 3,8 miliarde de euro. Odată cu 2009, însă, ea a crescut de patru ori, până la 13,43 miliarde de euro, statul ajungând să se împrumute din ce în ce mai mult şi la scadenţe mici, chiar şi de trei zile, pentru a acoperi nevoia stringentă de bani. Împrumuturi mai mari înseamnă şi sume consistente plătite pentru dobânzi, după primele nouă luni, statul virând nu mai puţin de un miliard de euro în conturile băncilor numai pentru a achita “preţul” împrumuturilor scadente. In 2010, însă, România va plăti bancherilor cel puţin două miliarde de euro sub formă de dobânzi la creditele luate. Aceasta este povara extrem de grea lasata pe umerii contribuabililor romani de catre cei care au condus România în ultimii 20 de ani. Cine l-a crezut pe Premierul Boc, cand a declarat ca datoria externa nu va fi platita de catre cetatean, ci va fi suportata de catre Banca Nationala? Hai sa fim seriosi, chiar atat de aerieni nu putem fi! Acum imi vine in minte o zicala: Romania e in plop, iar plopul e in aer! Asa am putea caracteriza situatia economica care sufoca tara noastra. Iar atmosfera politica conflictuala care caracterizeaza actuala guvernare, nu ajuta cu nimic!

Intrebarea din incheiere este: De ce trebuie sa platim NOI pentru ineptitatile si aberatiile politicienilor de la putere? (ca doar, “oficial, ne merge bine!”, nu?)

(Postarea Alexandrei AICI)