
"Băsescu a câştigat alegerile acum mai bine de două luni.Cu toate astea, acum câteva zile, trecând prin oraş dinspre Craioviţa către centru, ce-mi este dat să văd taman în intersecţia de la Billa ? Băsescu, pe un panou publicitar, cu capu-jos. Întreb şi eu pe unu-altu, de când datează comedia şi aflu că Băsescu tronează pe panoul cu pricina – normal ! – încă din campania electorală, doar că atunci stătea şi el ca omu’ – cu capu-n sus.Privind cu nesaţ imaginea se nasc unele întrebări:Pe banii cui stă expus panoul publicitar al preşedintelui în exerciţiu ? O fi ea criză, dar nu pot să cred că firma de publicitate nu a avut comenzi pentru panoul respectiv, timp de mai bine de două luni.Cine s-o fi ocupat de montaj ? Este evident aici s-a muncit, cineva a trebuit să demonteze prelata tipărită din poziţia originală, pentru a o monta răsucită, aşa cum se vede în imaginea de faţă.Indiferent care sunt răspunsurile la întrebări, un lucru este clar: aşa cum stă cu capul în jos, amintind de Mussolini, Băsescu ne dă şi speranţe de mai bine, nu doar de mai rău. Măcar în intersecţia de pe Severinului s-a făcut dreptate." - Horatiu Buzatu
Monday, 8 February 2010
Basescu pe dos (Horatiu Buzatu)
Subscribe to:
Post Comments (Atom)




9 Comments:
Ei da.... asa da.... acum il recunosc. :)
@Horatiu: faptul ca este expus cu capul in jos se datoreaza vrajilor gresite ale lui Aliodor, care era manga cand le-a facut si i-au iesit pe invers.
sa fii iubit
marcus
Wow...look good !
Where's Petacci ?!
http://mirceaopris.wordpress.com/2010/02/10/musca-de-cacat/
A cistigat Basescu? Sa nu dramatizam. Priviti si Istoriea alternativa la http://acuvio.blogspot.com/2010/02/manual-de-istorie-alternativa.html
Inspirat cel care a răsucit banner-ul.
Panouri publicitare "uitate" din campania jegoasa a marlanului se vad si in alte orase
@Florian
Pai daca poti sa faci ceva poze... sa ni le arati. :)
@ Lilick
Sa fac poze ? sa si arat ? pai sunt eu credibil ? :))
Post a Comment